A fost promulgată Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

Actul normativ include o serie de reglementări pentru persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap

Președintele Klaus Iohannis a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Potrivit actului normativ, persoanele cu handicap pot opta, la cerere, pentru acordarea gratuității la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea acestora, familiei, asistentului personal, însoțitorului sau furnizorului de servicii sociale, corespunzător costurilor drepturilor prevăzute în Legea 448/2006, după caz, fără a depăși suma de 1.500 lei, anual, pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei, anual, pentru persoanele cu handicap accentuat.

Modalitatea de decontare și indexarea limitelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. De prevederile menționate anterior beneficiază și părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii.

Legislația în vigoare prevede ca autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați. Potrivit legii promulgate vineri, 21 august a.c., autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile menționate anterior, pot opta pentru una dintre următoarele obligații:

a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

a-fost-promulgata-legea-pentru-modificarea-si-completarea-legii-nr-448-2006-privind-protectia-si-s9037-300×182