Noi termene pentru conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al ANAF

În Monitorul Oficial nr. 319 din 30 martie 2021 a fost publicat Ordinul ANAF nr. 435/2021 aprobarea Procedurii de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale, definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, la sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Actul normativ reglementează, totodată, data începând cu care aparatele de marcat electronice fiscale se conectează la sistemul informatic al ANAF. La stabilirea noilor termene s-au avut în vedere, între altele, contextul pandemic concretizat prin prelungirea succesivă a stării de alertă și consecințele acestuia, care au condus la extinderea perioadei în care erau prevăzute întâlniri interinstituționale, precum și – potrivit ANAF – acțiuni imperios necesare pentru derularea unor procese tehnice fără de care tehnicienilor de service le este imposibilă desfășurarea atribuțiilor esențiale pentru atingerea obiectivului. De asemenea, s-a ținut cont de testele de performanță și securitate efectuate asupra aplicației informatice necesară implementării proiectului de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale, care au relevat necesitatea unor ajustări în scopul consolidării aplicației software. Totodată, Centrul Național pentru Informații Financiare, structură care a elaborat soluția tehnică necesară implementării procedurii de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al ANAF, a informat ANAF că data de 31 martie 2021 este termenul la care aplicația software va fi dată în producție.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

procedura-de-conectare-a-aparatelor-de-marcat-electronice-fiscale-la-sistemul-informatic-al-anaf-publicata-s11308