Comitetul pentru Integrare Latină Europa-America (CILEA) organizează, în colaborare cu Instituto Mexicano de Contadores Públicos, joi, 15 octombrie a.c., începând cu ora 17.00, o conferință online pe tema perturbării tehnologice și a efectelor acesteia asupra piețelor și întreprinderilor. Evenimentul va dura aproximativ 90 de minute și va reuni vorbitori din țările latine care vor dezbate mai multe subiecte precum: Ce reprezintă CILEA și care este aportul său astăzi (Philippe Arraou, președinte CILEA); Recomandări pentru întreprinderi în fața recesiunii economice ce se prefigurează în următorii ani (Diamantina Perales Flores, președinte al Instituto Mexicano de Contadores Públicos); Model simplificat de gestionare a riscurilor pentru IMM-uri (Silvio Marcelo Rizza, președinte al Federación Argentina de Consejos Profesionales de Ciencias Económicas); Cultură, etică și responsabilitate socială, practici de guvernare corporativă indispensabile pentru a gestiona incertitudinea (Héctor Jaime Correa Pinzón, vicepreședinte CILEA pentru Columbia); Rapoartele integrate, o necesitate din ce în ce mai mare pentru transparența întreprinderilor (Sylvia Meljem Enríquez de Rivera, vicepreședinte relații internaționale, Instituto Mexicano de Contadores Públicos). Discuțiile vor fi purtate în limba spaniolă și vor fi moderate de Gustavo Gil Gil, vicepreședinte CILEA pentru Bolivia. Webinarul va putea fi urmărit gratuit accesând acest link. Mai multe informații sunt disponibile pe pagina dedicată evenimentului. (Copyright foto: 123RF Stock Photo)

În Monitorul Oficial nr. 921 din 9 octombrie 2020 a fost publicat Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.632/2020 privind stabilirea unor competențe de efectuare a verificării documentare.

Ordinul prevede că funcționarii publici cu atribuții de inspecție fiscală din cadrul structurilor teritoriale din subordinea direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, precum și din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili sunt organe fiscale competente pentru efectuarea verificării documentare în vederea stabilirii corecte a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului, potrivit prevederilor legale.

Potrivit actului normativ, și funcționarii publici din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală și cei cu atribuții de verificare a situației fiscale personale a persoanelor fizice din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, precum și din cadrul Direcției generale control venituri persoane fizice sunt organe fiscale competente pentru efectuarea verificării documentare în vederea stabilirii corecte a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

noi-competente-privind-verificarea-documentara-pentru-organele-fiscale-in-relatia-cu-contribuabilii-s9664

Leave your comment